RO EN

Servicii Financiar-Bancare

Experiența vastă a Firmei în domeniul Financiar-Bancar acoperă servicii juridice în asistarea băncilor sau altor instituții financiare, companii și autorități guvernamentale într-o varietate de tranzacții bancare și financiare interne și internaționale complexe, clienții noștri având calitatea de împrumutat, de creditor, emitent sau garant.

Echipa noastră a fost implicată în unele dintre cele mai mari și mai complexe împrumuturi financiare sindicalizate sau bilaterale din România, garantate și negarantate, noi deținând astfel competența necesară pentru a colabora cu bănci de investiții internaționale de renume, bănci comerciale, agenții de credit, firme de avocatură precum și pentru a redacta și negocia documentația standardizată la nivel internațional, specifică tranzacțiilor de acest gen.

Tranzacții semnificative:


  • Asistență acordată unei companii de renume, specializată în activități specifice băncilor de investiții, valori mobiliare și gestionării investițiilor, privind o posibilă finanțare în valoare de 330 milioane EUR necesară acoperirii nevoilor de capital rulant precum și pentru lucrările de îmbunătățire aferente unei rafinării din România;
  • Asistență acordată unui lider global în serviciile bancare de investiții privind restructurarea unei facilități garantate în valoare de 673.500.000 EUR acordate pentru achiziționarea unei companii din sectorul auto german;
  • Asistență acordată unei instituții financiare mondiale cu o bază europeană solidă privind restructurarea și implementarea în România a unui program transfrontalier de creanțe comerciale în valoare de 100 milioane EUR pentru o companie cu operațiuni internaționale;
  • Asistență acordată unui grup internațional de companii deținut de o familie cu privire la achiziția unui portofoliu de credite neperformante de aproximativ 1,4 miliarde EUR de la o filială română a unei bănci regionale în scopul îmbunătățirii lichidității băncii;
  • Asistență acordată unei importante bănci internaționale de investiții cu privire la o facilitate de credit în valoare de 86.300.000 EUR acordată unui număr de 62 de autorități locale române în scopul construirii unei magistrale de distribuție a gazelor naturale.