RO EN

Adriana Stoian

TAX PARTNER

Adriana este Tax Partner în cadrul B&A Tax, o entitate afiliată firmei de avocatură încă din 2013.

Adriana are o experiență profesională de peste 16 ani, din care mai mult de 14 ani a activat în domeniul consultanței fiscale pentru o companie Big4 și pentru o companie locală de consultanță fiscală.

Adriana cunoaște în profunzime sistemul fiscal român, specializându-se în reorganizarea companiilor românești. A coordonat proiecte semnificative în numeroase domenii, în beneficiul corporațiilor naționale și multinaționale active în sectoare cum ar fi cel farmaceutic, de retail, petrol și gaze, imobiliar, energie etc. A fost implicată într-o serie complexă de proiecte de consultanță, acordând în special consultanță fiscală privind activitățile ordinare ale companiilor, restructurarea afacerilor, proiecte internaționale de restructurare fiscală, audituri fiscale, due diligence fiscal etc.

Adriana a absolvit Academia de Studii Economice, cu specializarea Contabilitate. Este membră a Camerei Consultanților Fiscali din România și a Corpului Experților Contabili.

Adrianei îi place să călătorească și să învețe lucruri noi despre cultura și stilul de viață al oamenilor din țările pe care le vizitează. De asemenea, îi place să-și petreacă timpul cu familia și prietenii.